1 000 de membri ai Gărzii Naţionale din Ucraina vor patrula frontiera cu regiunea transnistreană a R. Moldova


Circa o mie de membri ai Gărzii Naţionale a Ucrainei vor patrula frontiera cu regiunea transnistreană, urmând să participe la misiunea de consolidare a măsurilor de securitate la frontiera cu regiunea separatistă.

Cei o mie de militari s-au întors din zona Operaţiunii Antiteroriste din Donbas.

Împreună cu poliţiştii de frontieră, membrii Gărzii Naţionale vor patrula frontiera pe o porţiune de 140 de kilometri, urmând să întărească filtrele de control amplasate pe drumurile care duc la punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Republica Moldova, în zona regiunii transnistrene.

“Ei au fost în zonele de est ale Ucrainei. Ştiu ce să facă, iar noi îi vom ajuta”, au declarat inspectorii Poliţiei de frontieră a Ucrainei, într-un reportaj de la postul de televiziune TSN.

Locuitorii satelor din preajma frontierei i-au întâmpinat cu neîncredere pe bărbaţii înarmaţi în forme militare. Însă după ce le-au fost explicat rolul acestora, populaţia a început a-i sprijini – a aduce produse alimentare şi materiale de construcţie pentru întărirea filtrelor de control.

 

 

Sursa material: portalul Moldova.ORG / Diana Preaşcă

Sursa foto: www.moldova.org

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter